Angajare Bucătar calificat în România

Ne bucurăm că și pe piața muncii din România pot fi aduși muncitori calificați din Africa și Asia și în acest mod, noi, angajatorii, nu mai suntem obligați să comitem ilegalități. De pildă, fermierii se întreabă din luna mai, cu cine vor culege căpșunile coapte, zmeura și cireșele sau roșiile, fiindcă în cazul în care ar fi descoperiți că angajează muncitori sezonieri la negru, ar fi aspru sancționați. Până la exodul românilor în statele europene, munca la negru era o practică obișnuită.

Humanitarian HR aduce în România muncitori din Asia și Africa pentru care obține acte de intrare legală în țară și drept la muncă, deci va scăpa de comiterea unei ilegalități. Fiindcă aici lipsește forța de munca, am recurs la improvizații, adică am primit pe câmpurile și în livezile noastre pe toți cei dispuși să lucreze. Dar neexistând un contract de munca, de multe ori nu aveam un control asupra acestor oameni. În loc să lucreze, consumau alcool, deveneau violenți sau fumau, dar pretindeau bani mulți la sfârșitul zilei de muncă.

Un muncitor adus din Asia sau Africa nu ar face niciodată așa, fiindcă:

-este selectat și a trecut prin numeroase filtre.
-stie ca vine într-o țară străină și că trebuie să respecte legislația acesteia, să nu aibă probleme cu justiția.

-a venit în România să câștige o suma mare de bani, iar pentru acest obiectiv a ales să se despartă pentru un timp de cei dragi.

În concluzie se exclude un comportament care ar putea duce la trimiterea acestuia în țară înainte de sfârșitul perioadei contractuale. Trebuie să recunoaștem că este plină țara de sezonieri și se recurge și la angajarea de personal necalificat sau la angajarea la negru a minorilor. La un control, în mod sigur că și hotelurile și restaurantele de pe litoral ar fi amendate la sânge.

Humanitarian HR scutește întreprinzătorii de astfel de experiențe nefaste, de mâna de lucru improvizată și de muncitori indisciplinați, care pot face probleme. Așa, cu ajutorul lor, muncitorii nu vor tăia porumbul sau fasolea, să lase buruiana și nici nu vor învăța să facă mâncare în restaurantul tău, ci fiecare va fi adus pentru un post conform pregătirii sale.

Din păcate, în calitate de antreprenor am trecut prin astfel de experiențe. S-au prezentat pentru posturi de constructori sau de bucătari oameni care au crezut că se pot specializa la locul de muncă, iar din cauza lor întreaga afacere a avut de suferit.

Un bucătar care îți arde mâncarea sau o face fără gust îți va goli restaurantul, în timp ce unul vesel, care gătește divin va obiga clienții să își facă rezervare din timp. Apelați la firme serioase care recrutează forță de muncă din Asia și Africa pentru activități hoteliere și spa, pentru agricultură și construcții și veți primi muncitori serioși, harnici și calificați, care vor face totul la superlativ pentru a se întoarce acasă cu mulți bani!

Spuneți „Stop!” angajării la negru, fiindcă prețul ei este mult prea mare și dacă vin controale și dacă nu vin. Contractul de muncă legal responsabilizează enorm lucrătorul, în timp ce munca la negru este tratată de multe ori cu superficialitate…

Postare anterioară
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *